Poezia de mai jos a fost scrisa de Mihai Eminescu si atesta ca poetul nu era homofob si se pare ca avea in cercul sau de prieteni si lesbiene care se simteau atrase de iubita lui pe care nu le judeca pentru ceea ce sunt. Aceasta poezie nu este prezent in niciun manual, nu se studiaza deloc in scoli si putini au ajuns sa o citeasca pentru ca in scietatea noastra mulet lucruri sunt cenzurate pentru ca nu convin politic atat timp cat in fiecare sala de clasa exista cate o icoana si se studiaza religia in scoli si tot ce iese din "morala crestina" este repede aruncat la gunoi chiar daca este creatia unui mare poet, pictor sa scriitor si face parte din patrimoniul cultural al acestei tari. Multe lucruri care fac parte din cultura noastre sunt cenuzate mai ales in scoli in felul acesta elevii fiind manipulati. Eu am dat intamplator peste aceasta poezie intr-o carte pe care o am in casa. Pornind de la aceasta poezie am facut pictura de mai sus, o pictura facuta cu cafea pe carton. Oare ce ar fi zis Eminescu daca ar fi stiut ca si peste 100 si ceva de ani o copila de 14-15 ani se va indragosti de aceeași femeie de care a fost si el indragostit inspirandu-l si continuand sa triasca prin opera sa care a reusit sa invinga timpul si moartea, sentimentele incapsulate in poezii fiind la fel de vii si pentru cei care le citesc acum dupa un secol?
Atat de dulce
Atât de dulce ești, nebuno,
Că le ești dragă tuturor,
Cunosc femei ce după ochii
Și după zâmbetul tău mor.
Femei frumoase și copile
Te-ar îndrăgi, te-ar săruta.
Tu ai iubirea tuturora
Și numai eu iubirea ta.
Un farmec blând de fericire
Tu răspândești oriunde-i sta
Ești fericirea tuturora
Și eu sunt fericirea ta.
De râzi, se desprimăvărează,
Învie totul unde-i sta,
Căci tu ești viața tuturora
Și numai eu viața ta.
De dragul tău și flori și oameni
Și stele să trăiască vor.
Pe mine mă iubești tu numai
Și numai eu doresc să mor