De ce sa mori tu?


Marta

Marta

In acest desen am încercat sa redau imaginea primei iubite a lui Mihai Eminescu așa cum potul o descrie in poezia “De ce sa mori tu”.Deși se zice ca o chema Casandra Elena Alupului, in poezie copila apare cu numele Marta. Nu știu daca erau doua persoane diferite sau aceasta Marta era chiar Casandra .Marta apare si in poezia “Locul aripelor”. Marta era o fata simpla din Ipotești, o fata blonduța cu ochii cãprui închis de care poetul a fost foarte îndrãgostit in adolescenta.Deși nu se considera o fata frumoasa Marta era ca un înger, o copila cu bucle de aur si mai ales cu un suflet superb. Marta era o fata minunata, o fata iubitoare si fidela care ar fi fost in stare sa stea langa ființa iubita pana la moarte. Marta ar fi fost fata alãturi de care Eminescu ar fi putut fi fericit. Nu știu daca ea este fata care a murit lasandu-l pe poet atât de îndurerat dar daca este aceeași persoana atunci moartea ei a fost o mare pierdere. Cat de mult mi-as dori si eu sa întâlnesc un înger cum era ea, un înger pur printre oameni, care sa radieze de frumusețe exterioara si mai ales interioara.Eminescu a pierdut-o pe veci, iar eu nu o voi gãsi niciodatã si îmi ramane doar sa desenez si sa pictez visând la ea așa cum el a rãmas cu amintirile si cu poezia.Poezia de mai jos “De ce sa mori tu?” dezvãluie destule amânunte legate de aceasta tanara fata

Tu nu eºti frumoasã, Marta, însã capul tãu cel blond
Când se lasã cu dulceaþã peste pieptu-þi ce suspinã,
Tu îmi pari a fi un înger ce se plânge pe-o ruinã.
Ori o lunã gânditoare pe un nour vagabond.
Astfel treci ºi tu prin lume… ca un basmu de proroc!
Eºti sãracã dar bogatã, eºti mâhnitã dar seninã!
Ce sã plângi? De ce sã mori tu? Ce poþi oare fi de vinã
Dacã faþa þi-e urâtã, pe când anii-þi sunt de foc.
Când ai ºti tu cât simþirea-þi ºi privirea-nduioºatã
Cât te face de plãcutã ºi de demnã de iubit,
Tu ai râde printre lacrimi ºi-ai ascunde negreºit
În cosiþa ta de aur faþa-þi dulce ºi ºireatã.
Altele sunt mai frumoase, mult mai mândre, mai bogate,
Dar ca marmura cea rece nu au inimã defel.
Pe când tu!… eºti numai suflet. Eºti ca îngerul fidel
Ce pe cel care iubeºte ar veghea-n eternitate.
ªterge-þi ochii, blondã Marta… ochii-þi negri… douã stele
Mari, profunzi ca vecinicia ºi ca sufletu-þi senin.
O, nu ºtii cât e de dulce, de duios ºi de divin
De-a te pierde-n ochii-aceºtia strãluciþi în lacrimi grele.
O, surâzi, surâzi odatã! Sã te pot vedea… o sântã,
O martirã ce surâde printr-a lumei dor ºi chin,
Pe când ochiul ei cel dulce ºi de lacrimi încã plin
Se ridicã pentr-o rugã cãtrã bolta înstelatã.
Ai surâs?!… O! eºti frumoasã… înger eºti din paradis
ªi mã tem privind la tine… cãci þi-o jur: nu m-aº mira
Dac-ai prinde aripi albe ºi la ceriuri ai zbura,
Privind lumea cea profanã cum se pierde în abis.

 

Make a free website with Yola