Muza lui Mihai Eminescu


 Muza lui Mihai Eminescu


Aceasta este muza lui Mihai Eminescu, asa cum mi-am imaginat-o dupa ce am citit poezia “Aveam o muza”, una dintre multele poezii pe care Eminescu le-a scris dupa moartea fetei cu parul de aur din Ipotesti care a fost prima si marea lui iubire. Asa mi-o imaginez eu pe blonda din Ipotesti care i-a marcat aproape toata creatia poetului, o fata atat de frumoasa, atat de dulce, atat de pura, ca un inger venit direct din rai. Contrar a ceea ce se crede in ziua de azi nu Veronica Micle a fost muza lui Eminescu ci Cassandra Elena Alupului (care in unele poezii apare cu numele Marta), aceasta fatuca nevinovata din satul lui natal care la doar 19 ani a murit rapusa de dropica, o fata pe care poetul a cunoscut-o pe vremea cand era cu trupa de actori. In majoritatea poeziilor Mihai Eminescu vorbeste despre o copila cu parul de aur care a murit, ramanand doar amintirea ei in timp ce Veronica Micle era o femeie matura, maritata si cu copil cand l-a cunoscut pe poet, avea parul castaniu, nu blond deschis si a trait mult timp dupa martea poetului. Durerea poetului s-a pastrat in creatiile lui si m-a marcat si pe mine. Dupa ce am citit poeziile lui Eminescu desi nu am cunoscut-o niciodata pe aceasta fata minunata m-am indragostit si eu de ea si am simtit si eu durerea pe care a simtit-o poetul cand a pierdut-o. Muza lui Mihai Eminescu seamana foarte mult si cu muza mea numai ca a lui a murit iar eu nu am intalnit-o si nici nu stiu daca o voi intalni vreodata pe a mea caci EA este doar o creatie a mintii mele, o Galatee pe care o creez in fiecare desen sperand ca intr-o zi Afrodita va transforma visul meu in realitate si imi va scoate muza in cale.


Mai jos este poezia lui Eminescu

Aveam o muza

Aveam o muzã, ea era frumoasã,
Cum numa-n vis o datã-n viaþa ta
Poþi ca sã vezi icoana radioasã,
În strai de-argint a unui elf de nea!
Pãr blond deschis, de aur ºi mãtasã,
Grumazii albi ºi umeri coperea,
Un strai de-argint strâns de-un colan auros
Strângea mijlocul ei cel mlãdios!

ªi talia-i ca-n marmurã sãpatã
Strãlucea albã-n transparentul strai,
Sâni dulci ºi albi ca neaua cea curatã,
Rotunzi ca mere dintr-un pom de rai;
Abia se þine haina cea bogatã
Prinsã uºor cu un colan de pai,
Astfel adesea mã gãsea veghind
Nori strãbãtea o umbrã de argint.

Crinul luminei strãlucea în mânã
Reflectând dulce mândrul ei obraz,
Razele dulci loveau faþa-i seninã,
Rotunzii umeri ºi-albul ei grumaz;
Pãrul lucea ca auru-n luminã,
Straiul cãdea de pe-umeri de atlaz,
Ochi mari albaºtri-n gene lungi de aur
ªi fruntea-i albã-ntunecatã-n laur!

O datã-n viaþa-i muritorul vede
În visul sãu un chip aºa d-ales!
Eu… fericit c-amantul blondei Lede,
Nebun de-amor, eu o vedeam ades,
Venea-n singurãtatea mea pe îndelete,
Rãtãceam mâna-n pãru-i blond ºi des,
De pe-umeri haina-i luneca uºor ­
Vedeai rotundul braþ pân-subsuori.

Pãrea c-aºteaptã de a fi cuprinsã,
De-a-ºi simþi inima bãtând cu dor,
Ca buza ei de-a mea sã fie-atinsã,
Ca graiul ei sã tremure uºor,
Sã vãd privirea veselã ºi plânsã,
Sã aud glasu-ntunecat de-amor
ªi la ureche dulce sã-i repet
Cântul, ce-n gândul meu se miºcã-ncet.

O, îmi ºopteºte numa-n dulci cuvinte
Neînþelese, pline de-nþeles,
O, îmi surâzi cu gura ta fierbinte,
Tu, înger blând cu ochii plini d-eres,
Cãci al tãu zâmbet îmi aduce-aminte
C-un înger eºti ce fu din cer trimes,
Ca sã mângâi junia mea bogatã
Cu-a ta zâmbire dulce ºi curatã.

S-apropia, în aer suspendatã,
ªi braþul ei grumazu-mi cuprindea,
Priveam în sus la faþa-i luminatã,
La gura-i micã care surâdea ­
Din ochi albaºtri raza-ntunecatã,
Plinã de-amor în ochiul meu cãdea,
Talia ei subþire-n colan strânsã
Tremura scump de braþul meu cuprinsã.

Ea a murit. ­ Am îngropat-o-n zare.
Sufletul ei de lume este plâns. ­
Am sfãrmat arfa ­ ºi a mea cântare
S-a înãsprit, s-a adâncit ­ s-a stins.
Îmi plac a nopþii turburate oare,
Îmi place de dureri sã fiu învins;
O, de-aº orbi, de-aº amuþi odatã,
Cã-n lume nu vãd lumea cãutatã!

Eu nu vãd munþii înecaþi de nouri,
De care gându-mi vultur s-acãþa;
N-aud a mãrii înmiite-ecouri,
Ce-n glasul meu mãreþ s-amesteca;
În codri-antici n-aud muget de bouri,
Trezind zilele vechi în mintea mea,
Codrul din munþi, râul din vale-mi tace ­
De ce nu pot în praf a mã preface!

 

Make a free website with Yola