Atat de frageda


 Mihai Eminescu a scris poezia "Atat de frageda" amintindu-si tot de Cassandra Elena Alupului si vazand-o pe aceasta ca mireasa. El sia dorit foarte mult ca aceasta fata sa devina sotia lui. Si in inaceata poezie se simte durerea cauzata de moartea Elenei poetul zicand desprea ea ca e pierduta vesnic pentru el. 

Atât de frageda, te-asameni
Cu floarea alba de cires,
Si ca un înger dintre oameni
In calea vietii mele iesi.

 

Abia atingi covorul moale,
Matasa suna sub picior,
Si de la crestet pâna-n poale
Plutesti ca visul de usor.

 

Din încretirea lungii rochii
Rasai ca marmura în loc �
S-atârna sufletu-mi de ochii
Cei plini de lacrimi si noroc.

 

O, vis ferice de iubire,
Mireasa blânda din povesti,
Nu mai zâmbi! A ta zâmbire
Mi-arata cât de dulce esti,

 

Cât poti cu-a farmecului noapte
Sa-ntuneci ochii mei pe vechi,
Cu-a gurii tale calde soapte,
Cu-mbratisari de brate reci.

 

Deodata trece-o cugetare,
Un val pe ochii tai fierbinti:
E-ntunecoasa renuntare,
E umbra dulcilor dorinti.

 

Te duci, s-am înteles prea bine
Sa nu ma tin de pasul tau,
Pierduta vecinic pentru mine,
Mireasa sufletului meu!

 

Ca te-am zarit e a mea vina
Si vecinic n-o sa mi-o mai iert,
Spasi-voi visul de lumina
Tinzându-mi dreapta în desert.

 

S-o sa-mi rasai ca o icoana
A pururi verginei Marii,
Pe fruntea ta purtând coroana �
Unde te duci? Când o sa vii?

 

Make a free website with Yola