Venere si madona


Venere si madona

Ideal pierut în noaptea unei lumi ce nu mai este,
Lume ce gândea în basme si vorbea în poezii,
O! te vãd, te-aud, te cuget, tânãrã si dulce veste
Dintr-un cer cu alte stele, cu-alte raiuri, cu alti zei.

Venere, marmurã caldã, ochi de piatrã ce scânteie,
Brat molatic ca gândirea unui împãrat poet,
Tu ai fost divinizarea frumusetii de femeie,
A femeiei, ce si astãzi tot frumoasã a o revãd.

Rafael, pierdut în visuri ca-ntr-o noapte înstelatã,
Suflet îmbãtat de raze si d-eterne primãveri,
Te-a vãzut si-a visat raiul cugrãdini îmbãlsãmate,
Te-a vãzut plutind reginã printre îngerii din cer

Si-a creat pe pânzã goalã pe Madona Dumnezeie,
Cu diademã de stele, cu surâsul blând, vergin,
Fatã palã-n raze blonde, chip de înger, dar femeie,
Cãci femeia-i prototipul îngerilor din senin.

Astfel eu, pierdut în noaptea unei vieti de poezie,
Te-am vãzut, femeie stearpã, fãrã suflet, fãrã foc,
Si-am fãcut din tine-un înger, blând ca ziua de magie,
Când viata pustiitã râde-o razã de noroc.

Am vãzut fata ta palã de o bolnavã betie,
Buza ta învinetitã de-al coruptiei muscat,
Si-am zvârlit asuprã-ti, crudo, vãlul alb de poezie
Si paloare-i tale raza inocentei ei I-am dat.

Ti-am dat palidele raze ce-nconjoarã cu magie
Fruntea îngerului-geniu, îngerului-ideal,
Din demon fãcui o sântã, dintr-un chicot, simfonie,
Din ochirile-ti murdare ochiu-aurorei matinal.

Dar azi vãlul cade, crudo! dismetit din visuri sece,
Fruntea mea este trezitã de al buzei tale-nghet
Si privesc la tine, demon, si amoru-mi stins si rece
Mã învatã cum asuprã-ti eu sã caut cu dispret!

Tu îmi pari ca o bacantã, ce-a luat cu-nselãciune
De pe-o frunte de fecioarã mirtul verde de martir,
O fecioar-a cãrei suflet era sânt ca rugãiunea,
Pe când inima bacantei e spasmodic, lung delir.

O, cum Rafael creat-a pe Madona Dumnezeie,
Cu diadema-i de stele, cu surâsul blând, vergin,
Eu fãcut-am zeitate dintr-o palidã femeie,
Cu inima stearpã, rece si cu suflet de venin!

 

Make a Free Website with Yola.